Hogweed.org Enciclopedia pe care o poate plivi oricine

Art. 0001 Rev. 1917 Semiprotejată Pericol: fototoxic

Brânca-ursului uriașă

De pe Hogweed.org, enciclopedia deținută în comun

Cuprins
  1. Etimologie
  2. Descriere
  3. Identificare
  4. Ciclul de viață
  5. Reproducere și răspândire
  6. Istoria introducerii
  7. Pericole pentru sănătate
  8. Impact ecologic
  9. Combatere
  10. Statut legal
  11. În cultură
  12. Vezi și
  13. Referințe

„Brânca-ursului” redirecționează aici. Pentru alte sensuri, vezi Brânca-ursului (dezambiguizare).

Acest articol este despre brâncile-ursului uriașe invazive. Pentru specia nativă a pajiștilor și marginilor de drum, vezi Brânca-ursului. Pentru sfaturi practice, vezi Combaterea brâncii-ursului uriașe.

Neutralitatea acestui articol este contestată. Discuția relevantă poate fi găsită pe pagina de discuție. Vă rugăm nu eliminați acest mesaj până când condițiile pentru asta sunt îndeplinite. (mai 2026)

Brânca-ursului uriașă este numele comun pentru mai multe specii de plante înalte, invazive, înflorite din genul Heracleum al familiei morcovului, Apiaceae — în principal Heracleum mantegazzianum, H. sosnowskyi și H. persicum.1 Native din Caucaz și sud-vestul Asiei, au fost aduse în Europa în secolele al XIX-lea și al XX-lea, întâi ca ciudățenii ornamentale și mai târziu ca furaj de mare randament. Toate trei au evadat din cultură și sunt azi socotite printre cele mai problematice plante invazive ale emisferei nordice.2

O plantă matură poate atinge 5 metri înălțime, cu o tulpină goală pe dinăuntru, pătată cu violet, și o umbelă compusă plată în vârf, de până la 80 cm în diametru.3 O singură plantă împrăștie în medie vreo 20 000 de semințe, și excepțional peste 46 000; numai umbela terminală produce aproape jumătate din ele.4 Semințele se așază în stratul de sus al solului, unde formează o bancă de semințe care supraviețuiește plantei-mamă.5

Seva conține furanocumarine, care fac pielea acut sensibilă la soare. Contactul în sine e nedureros: leziunea apare numai după ce pielea a fost expusă la lumină, de obicei o zi sau două mai târziu, iar urmele ei pot dăinui luni sau ani. 6 Din cauza acestei întârzieri, mulți dintre cei afectați nu leagă rănile lor de plantă.

Combaterea e dificilă și, executată prost, contraproductivă. Tăierea sau cosirea fără distrugerea rădăcinii nu ucide planta; ea reface din muguri de pe colet și înflorește din nou, adesea cu mai multe capete decât înainte.78 O combatere durabilă tratează rădăcina, continuă mai multe sezoane până la epuizarea băncii de semințe, și e coordonată pe toate proprietățile din bazinul hidrografic afectat.3

Etimologie

Numele englezesc hogweed a fost aplicat cel puțin din primii ani ai secolului al XVIII-lea plantelor „mâncate de porci, sau considerate bune numai pentru ei”; frunzele brâncii-ursului native erau culese ca hrană pentru porci.9 Numele generic Heracleum, publicat de Linnaeus în 1753, este de obicei considerat că se referă la Heracles, deși Linnaeus însuși l-a glosat ca fiind în cinstea lui Heraclide, tatăl lui Hipocrate (vezi Heracleum).10 Dacă e vorba de Heracles, asocierea e potrivită: răspunsul plantei la tăiere amintește de Hidra din Lerna, căreia îi creșteau două capete pentru fiecare pe care i-l reteza cineva (vezi efectul hidrei).

Epitetele specifice cinstesc doi oameni. Mantegazzianum a fost dat de botaniștii florentini Sommier și Levier, care au adus sămânță din Caucaz în 1890, prietenului lor Paolo Mantegazza (1831–1910), fiziolog și antropolog, care n-a scris niciodată despre plantă.11 Sosnowskyi îl cinstește pe botanistul caucazian Dmitrii Sosnowski (vezi Brânca-ursului lui Sosnowski).

În rusă, genul se numește borșciovnic (борщевик), iar în poloneză barszcz; ambele cuvinte au numit inițial planta însăși, din care se făcea o formă timpurie de borș.12 În Polonia, o supă lacto-fermentată de brânca-ursului, consemnată prima dată în 1595, era mâncată în Postul Paștelui de profesorii Universității Jagiellone din Cracovia. Până în secolul al XVIII-lea devenise mâncare de sărac, iar sfecla roșie a preluat atât mâncarea, cât și numele ei.13

Descriere

Plate II Umbelă compusă

Anatomia umbelei compuse. Până la 150 de raze pornesc dintr-un singur punct în vârful tulpinii; fiecare poartă o umbelulă de flori albe mici.

Brânca-ursului uriașă este o perenă monocarpică. Mai mulți ani, crește numai ca o rozetă de frunze mari, acumulând rezerve într-o rădăcină pivotantă groasă; apoi, într-un singur sezon, produce o tulpină florală, face sămânță și moare.14

Tulpina. Tulpina florală are de obicei 2–4 m înălțime și excepțional 5 m, 5–10 cm și excepțional până la 15 cm în diametru la bază,4 goală pe dinăuntru, brăzdată și acoperită cu peri aspri. E marcată cu pete violet închis, sau e violetă în întregime.3

Frunzele. Frunzele bazale, sau radicale, au până la 3 m lungime, adânc divizate în trei până la cinci segmente cu lobi ascuțit dințați. Frunzele mai sus pe tulpină sunt mai mici.

Inflorescența. Umbela terminală are până la 80 cm în diametru, și a fost măsurată la 85 cm. E alcătuită din 30 până la 150 de raze, fiecare încheindu-se într-o umbelă mai mică de flori albe, și e înconjurată de umbele satelit pe ramuri laterale, care înfloresc puțin mai târziu.34 O plantă poartă până la patru ordine de umbele, iar cu cât ordinul e mai jos, cu atât produce mai puțină sămânță; vezi Umbelă.

Fructul. Fiecare floare produce un fruct uscat, aplatizat, care se despică în două mericarpe, numite de obicei semințe, lungi de circa 1 cm și marcate cu canale de ulei vizibile, în formă de măciucă (vitte).

Rădăcina. Rădăcina pivotantă e groasă și cărnoasă. Lăstarii apar din muguri de pe colet, la suprafață sau chiar sub ea. Ce vede trecătorul — tulpină, frunze și umbele — este numai suprastructura vizibilă: ea se reînnoiește în fiecare an din bază.

Dominanță apicală

Ca la majoritatea plantelor, vârful de creștere suprimă dezvoltarea mugurilor laterali. Când umbela terminală este îndepărtată — decapitare, în sensul horticol — mugurii laterali sunt eliberați și cresc, producând mai multe umbele mai mici în locul ei. Într-un studiu de teren, aproape jumătate din toate plantele ale căror umbele fuseseră complet tăiate au regenerat în același sezon, iar umbelele tăiate în stadiul incipient de fructificare și lăsate pe sol tot au copt o cincime din recolta lor normală.8

Identificare

Majoritatea umbeliferelor înalte sunt inofensive, iar identificarea greșită e frecventă în ambele sensuri. Brânca-ursului uriașă se distinge mai ales prin mărimea ei.

Brânca-ursului uriașă și sosiile ei comune
SpecieÎnălțimeTulpinăUmbelăPericol
Heracleum mantegazzianum
brânca-ursului uriașă		2–5 m5–10 cm, pete violet, cu peri aspripână la 80 cmseveră
Heracleum sosnowskyi
brânca-ursului lui Sosnowski		1,5–3 mpătată cu violet, brăzdată30–50 cmseveră
Heracleum sphondylium
brânca-ursului		până la 2 mpăroasă, verde, ocazional înroșită spre violetpână la 20 cmușoară
Anthriscus sylvestris
cerfoi sălbatic		până la 1,5 mverde, goală pe dinăuntru, cu pufpână la 10 cmniciunul
Angelica sylvestris
angelică sălbatică		până la 2 mnetedă, adesea nuanțată violetpână la 15 cmușor

În caz de îndoială, observatorii nu trebuie să atingă planta, trebuie s-o fotografieze cu un obiect pentru scară, și trebuie s-o raporteze autorității locale.

Ciclul de viață

Fig. 1 Ciclul de viață

Ciclul de viață al unei perene monocarpice. Ciclul poate fi scris S → P → S′, unde sămânța produsă (S′) depășește cu mult sămânța de la care a pornit (S).

Semințele cad de la sfârșitul verii încolo. Sunt dormante la cădere și germinează numai după o perioadă de frig și umezeală — stratificare, asigurată în natură de iarnă; în laborator sunt de-ajuns circa două luni la 2–4 °C.15 Germinarea are loc la începutul primăverii, adesea la densități foarte mari.

În arealul invadat, majoritatea plantelor înfloresc în al treilea sau al patrulea an; pe pășune și în Caucazul natal înfloresc mai târziu.7 Înflorirea e amânată, nu abandonată, când condițiile sunt proaste: o plantă pășunată, umbrită sau lipsită de nutrienți așteaptă pur și simplu, persistând ca rozetă pe rezervele din rădăcina ei.3 Cel mai bătrân individ înregistrat a înflorit la vârsta de doisprezece ani, pe un sit neobișnuit de uscat.7 Înflorirea este stadiul cel mai înalt și final al plantei: odată începută, planta moare la sfârșitul sezonului chiar dacă e tăiată, iar într-un experiment niciuna din douăzeci de plante tăiate n-a supraviețuit până anul următor.16

Reproducere și răspândire

Brânca-ursului uriașă se reproduce numai prin sămânță. Umbela terminală produce circa 45% din sămânța unei plante, umbelele satelit 29%, iar umbelele de pe ramurile de jos cea mai mare parte din rest.4 Sămânța care ajunge la sol formează o bancă de semințe scurtă, dar abundentă, 95% din ea în primii 5 cm de sol.5 Circa 9% din sămânța îngropată supraviețuiește primul ei an, 3% al doilea și 1% al treilea;15 foarte puține supraviețuiesc șapte ani.17

Vântul mută cea mai mare parte a seminței doar câțiva metri: 60–90% cade la mai puțin de 4 m de planta-mamă.3 Relatările care atribuie răspândirea plantei mâinii invizibile a vântului îi exagerează rolul. Dispersia pe distanțe lungi este opera apei — inundațiile poartă sămânța kilometri în aval pe râuri18 — și, mai presus de toate, a oamenilor, care mută sămânța în sol, pe anvelope și cositoare și în capete florale uscate.3 Tufele urmează așadar rutele comerțului: râuri, drumuri și căi ferate.

Într-o tufă bine stabilită, randamentul reproductiv al plantei depășește constant creșterea vegetației pe care o înlocuiește; odată ce r > g, dominanța devine autoîntăritoare.[clarifică]

Istoria introducerii

Fig. 2 Arealul invadat în Europa

Unde fiecare brânca-ursului uriașă este invadatorul caracteristic: # H. mantegazzianum, % H. sosnowskyi, @ H. persicum; + arealul natal din Caucaz. Schematic, pe țări; după EPPO și Jahodová et al.1

Marea Britanie și Europa de Vest

H. mantegazzianum apare pe lista de semințe a Grădinilor Botanice Regale de la Kew în 1817. A fost admirată de grădinarii secolului al XIX-lea pentru mărimea ei și plantată pe domenii și în parcuri; prima semnalare a plantei crescând sălbatic datează din 1828, la Shelford, în Cambridgeshire.3 În The Wild Garden (1870), William Robinson recomanda cow parsnip-ul uriaș pentru sol bogat lângă maluri de râu, oriunde se dorea un efect izbitor la distanță.19 Până la ediția din 1883, el sfătuia ca plantele, care se seamănă singure, să nu fie lăsate să monopolizeze terenul.20 Din grădini, a urmat râurile spre câmpie, iar până la sfârșitul secolului XX mărginea cursuri de apă în toată Marea Britanie și în mare parte din Europa de Vest și Centrală.14

Uniunea Sovietică și statele succesoare

Articol principal: Brânca-ursului lui Sosnowski

H. sosnowskyi a fost descrisă din Caucaz de botanista I. P. Mandenova în 1944. Din 1947 a fost încercată ca cultură de siloz la Grădina Botanică Polar-Alpină din Kirovsk, cu sămânță culeasă lângă Nalcik, și a fost apoi promovată pentru productivitatea ei extraordinară: între 1962 și 1966, vreo 5 500 kg de sămânță din noile plante de siloz au fost trimise la aproape 1 500 de ferme.21 Cultivarea s-a oprit în anii 1980.22

Expansiunea decisivă a urmat sfârșitul gestiunii colective a terenului. Pe măsură ce colhozurile au fost desființate la sfârșitul anilor 1980 și în anii 1990, suprafețe mari de teren agricol au fost abandonate, iar planta s-a răspândit din fostele câmpuri și gropi de siloz în pajiști, margini de drum și sate din toată regiunea.22 Analiza genetică a sugerat de atunci că unele dintre plantele fondatoare ale încercărilor sovietice erau de fapt H. mantegazzianum.23 H. sosnowskyi a fost scoasă din Registrul de Stat al Realizărilor de Ameliorare al Rusiei în 2012, ca pierzându-și utilitatea economică, și adăugată la clasificatorul național al buruienilor în 2015.24

Scandinavia

Articol principal: Brânca-ursului persană

H. persicum a fost introdusă în Norvegia ca ornamentală în anii 1830. A început să se răspândească din grădini spre sfârșitul secolului al XIX-lea și este azi o priveliște familiară în orașele din nordul Norvegiei, unde este cunoscută drept palmierul din Tromsø.25

America de Nord

Brânca-ursului uriașă a fost introdusă în America de Nord la începutul secolului al XX-lea ca ciudățenie de grădină, și era prezentă în statul New York prin 1917.26 E listată drept buruiană federală dăunătoare în Statele Unite.27

Pericole pentru sănătate

Fig. 3 Mericarp, ×6

Un mericarp, arătând vittele în formă de măciucă. Seva e prezentă în fiecare parte a plantei, semințele incluse.

Articol principal: Fitofotodermatită

Seva brâncii-ursului uriașe conține furanocumarine liniare, care se leagă de ADN-ul celulelor pielii când sunt activate de lumina ultravioletă. Rezultatul este o arsură severă — fitofotodermatită — care se dezvoltă numai după expunerea la lumină, de obicei în 24 până la 72 de ore.6 Pielea poate rămâne închisă la culoare luni de zile și sensibilă la soare mai mulți ani.3 Seva ajunsă în ochi este o urgență medicală.

Copiii sunt expuși unui risc special: atrași de mărimea plantei, folosesc tulpinile goale ca sarbacane sau telescoape.3 Tăierea plantei cu un trimmer aruncă sevă peste operator, un pericol descris prima dată la personalul de întreținere a spațiilor verzi drept „erupția trimmerului”.28

Prim ajutor. Spală pielea imediat cu săpun și multă apă rece, ține zona acoperită și ferită de soare cel puțin 48 de ore, inclusiv în zilele înnorate, și cere sfatul medicului.6

Impact ecologic

Brânca-ursului uriașă formează tufe dense în care o singură specie ia cea mai mare parte a luminii. Frunzele ei se desfac devreme și aruncă umbră deasă: la cinci centimetri deasupra solului, ponderea luminii de zi este în medie cu 56% mai mică decât într-o pajiște neinvadată.29 Parcelele invadate din Republica Cehă au avut cu 40% mai puține specii de plante decât cele neinvadate,30 iar într-o comparație a parcelelor adiacente, cam jumătate mai puține.31 Afirmațiile că coronamentul beneficiază plantele care cresc sub el nu au fost susținute; nimic nu se prelinge în jos.[necesită citare]

Deteriorarea nu e permanentă. La pajiști invadate până la 48 de ani, speciile native au tins să-și revină după circa 30 de ani, în timp ce brânca-ursului a scăzut, aparent subminată de schimbări în propriul ei sol (vezi Ipoteza eliberării de dușmani naturali).32 Când plantele se usucă iarna, se relatează că lasă malurile de râu goale și predispuse la eroziune.33

Nectarul plantei este vizitat de multe insecte, iar unii apicultori[cine?] continuă s-o considere un beneficiu net pentru comunitate.[dubios – discută] În Germania secolului XX a fost propagată ca plantă meliferă, iar semănarea deliberată de către apicultori explică probabil apariția ei în locuri îndepărtate.34 O anchetă la douăzeci de situri cehe a găsit vizitatorii ei numeroși, dar puțini ca tip, dominați de o mână de muște generaliste și de albina de miere, și a conchis că planta nu e o resursă necesară pentru vizitatorii locali ai florilor (vezi Umbelă § Polenizare).35

Combatere

Articol principal: Combaterea brâncii-ursului uriașe

Metodele diferă mai ales prin faptul că distrug sau nu rădăcina. Cosirea, trimmerul și îndepărtarea capetelor florale previn însămânțarea pentru cel mult un sezon și prelungesc viața plantei;8 tăierea rădăcinii pivotante cel puțin 10 cm sub suprafața solului o ucide.3 Fiindcă banca de semințe persistă mai mulți ani, un program trebuie să continue până nu mai apar răsaduri noi, iar fiindcă sămânța se mișcă în aval, trebuie să acopere tot bazinul hidrografic. Niciun agent de combatere biologică sigur n-a fost găsit: o căutare în arealul natal al plantei din Caucaz n-a găsit niciun dușman natural suficient de specific pentru a fi eliberat.36

În Marea Britanie, brânca-ursului uriașă este listată în Anexa 9 a Legii faunei și florei sălbatice și a mediului rural din 1981, care face din plantarea ei sau din a o lăsa să crească în sălbăticie o infracțiune.37 În Uniunea Europeană, H. sosnowskyi și H. persicum au fost puse pe lista speciilor alogene invazive de interes pentru Uniune în 2016,38 iar H. mantegazzianum a fost adăugată în 2017.39 Speciile listate nu pot fi importate, ținute, crescute sau vândute, iar statele membre trebuie să gestioneze populațiile stabilite. Din 1 martie 2026, legea rusă a obligat deținătorii de terenuri să distrugă plantele invazive periculoase listate de regiunea lor, sub sancțiunea pierderii terenului.40

În cultură

„The Return of the Giant Hogweed”, de pe albumul Genesis Nursery Cryme (1971), povestește despre un explorator victorian care aduce planta din Rusia la Kew; ea evadează, se răspândește, și supraviețuiește oricărei încercări de a o distruge.41 A fost legat de relatările presei britanice despre copii arși de plantă în vara lui 1970.11 Albumul a intrat în clasamentele britanice abia în 1974, pe locul 39.42 Monografia științifică de referință a plantei deschide unul dintre capitolele ei cu un epigraf din cântec.43

Vezi și

Footnotes

  1. Jahodová, Š.; Trybush, S.; Pyšek, P.; Wade, M.; Karp, A. (2007). “Invasive species of Heracleum in Europe: an insight into genetic relationships and invasion history”. Diversity and Distributions. 13 (1): 99–114. doi:10.1111/j.1366-9516.2006.00305.x. ↩ ↩2

  2. Pyšek, P.; Cock, M. J. W.; Nentwig, W.; Ravn, H. P., eds. (2007). Ecology and Management of Giant Hogweed (Heracleum mantegazzianum). Wallingford: CAB International. ISBN 978-1-84593-206-0. doi:10.1079/9781845932060.0000. ↩

  3. Nielsen, C.; Ravn, H. P.; Nentwig, W.; Wade, M., eds. (2005). The Giant Hogweed Best Practice Manual: Guidelines for the management and control of an invasive weed in Europe. Hørsholm: Forest & Landscape Denmark. ISBN 87-7903-209-5. ↩ ↩2 ↩3 ↩4 ↩5 ↩6 ↩7 ↩8 ↩9 ↩10 ↩11

  4. Perglová, I.; Pergl, J.; Pyšek, P. (2006). “Flowering phenology and reproductive effort of the invasive alien plant Heracleum mantegazzianum”. Preslia. 78: 265–285. ↩ ↩2 ↩3 ↩4

  5. Krinke, L.; Moravcová, L.; Pyšek, P.; Jarošík, V.; Pergl, J.; Perglová, I. (2005). “Seed bank of an invasive alien, Heracleum mantegazzianum, and its seasonal dynamics”. Seed Science Research. 15 (3): 239–248. ↩ ↩2

  6. New York State Department of Environmental Conservation. “Giant Hogweed”. Retrieved 26 September 2026. ↩ ↩2 ↩3

  7. Pergl, J.; Perglová, I.; Pyšek, P.; Dietz, H. (2006). “Population age structure and reproductive behavior of the monocarpic perennial Heracleum mantegazzianum (Apiaceae) in its native and invaded distribution ranges”. American Journal of Botany. 93 (7): 1018–1028. doi:10.3732/ajb.93.7.1018. ↩ ↩2 ↩3

  8. Pyšek, P.; Krinke, L.; Jarošík, V.; Perglová, I.; Pergl, J.; Moravcová, L. (2007). “Timing and extent of tissue removal affect reproduction characteristics of an invasive species Heracleum mantegazzianum”. Biological Invasions. 9 (3): 335–351. doi:10.1007/s10530-006-9038-0. ↩ ↩2 ↩3

  9. “hogweed”. Online Etymology Dictionary. Retrieved 26 September 2026. ↩

  10. Burkhardt, L. (2018). Verzeichnis eponymischer Pflanzennamen – Erweiterte Edition. Berlin: Botanic Garden and Botanical Museum Berlin. doi:10.3372/epolist2018. ↩

  11. Fagioli, S. (2024). “Mantegazza pop. Dall’Heracleum mantegazzianum di Sommier & Levier a The return of the Giant Hogweed dei Genesis e oltre”. Archivio per l’Antropologia e la Etnologia. 154: 83–97. doi:10.36253/aae-3089. ↩ ↩2

  12. Vasmer, M. Etymological Dictionary of the Russian Language, s.v. “борщ”. ↩

  13. Łuczaj, Ł.; Szymański, W. M. (2007). “Wild vascular plants gathered for consumption in the Polish countryside: a review”. Journal of Ethnobiology and Ethnomedicine. 3: 17. doi:10.1186/1746-4269-3-17. ↩

  14. Tiley, G. E. D.; Dodd, F. S.; Wade, P. M. (1996). “Biological Flora of the British Isles No. 190: Heracleum mantegazzianum Sommier & Levier”. Journal of Ecology. 84 (2): 297–319. doi:10.2307/2261365. ↩ ↩2

  15. Moravcová, L.; Pyšek, P.; Pergl, J.; Perglová, I.; Jarošík, V. (2006). “Seasonal pattern of germination and seed longevity in the invasive species Heracleum mantegazzianum”. Preslia. 78: 287–301. ↩ ↩2

  16. Pyšek, P.; Perglová, I.; Krinke, L.; Jarošík, V.; Pergl, J.; Moravcová, L. (2007). “Regeneration ability of Heracleum mantegazzianum and implications for control”. In Pyšek, P.; et al. (eds.). Ecology and Management of Giant Hogweed. Wallingford: CAB International. pp. 112–125. doi:10.1079/9781845932060.0112. ↩

  17. Moravcová, L.; Pyšek, P.; Krinke, L.; Müllerová, J.; Perglová, I.; Pergl, J. (2018). “Long-term survival in soil of seed of the invasive herbaceous plant Heracleum mantegazzianum”. Preslia. 90 (3): 225–234. ↩

  18. Trottier, N.; Groeneveld, E.; Lavoie, C. (2017). “Giant hogweed at its northern distribution limit in North America: experiments for a better understanding of its dispersal dynamics along rivers”. River Research and Applications. 33 (7): 1098–1106. doi:10.1002/rra.3149. ↩

  19. Robinson, W. (1870). The Wild Garden. London: John Murray. p. 78. ↩

  20. Robinson, W. (1883). The Wild Garden (new ed.). London: John Murray. ↩

  21. Shadrin, D.; Dalke, I.; Zakhozhiy, I.; et al. (2023). “Heracleum sosnowskyi or Heracleum mantegazzianum? DNA-based identification of invasive hogweeds (Apiaceae) in two key regions of the species’ invasion history in the territory of the former Soviet Union”. Research Square (preprint). doi:10.21203/rs.3.rs-3296382/v1. ↩

  22. Ozerova, N. A.; Krivosheina, M. G. (2018). “Patterns of secondary range formation for Heracleum sosnowskyi and H. mantegazzianum on the territory of Russia”. Russian Journal of Biological Invasions. 9: 155–162. doi:10.1134/S2075111718020091. ↩ ↩2

  23. Shadrin, D. M.; Dalke, I. V.; Zakhozhiy, I. G.; et al. (2024). “DNA barcode marker analysis of Heracleum sosnowskyi Manden. and Heracleum mantegazzianum Sommier & Levier (Apiaceae) from European Russia”. Russian Journal of Biological Invasions. 15 (3): 416–431. doi:10.1134/S2075111724700309. ↩

  24. Luneva, N. N.; Konechnaya, G. Yu.; Smekalova, T. N.; Chukhina, I. G. (2018). “On status of Heracleum sosnowskyi Manden. on the territory of Russian Federation”. Vestnik Zashchity Rastenii. 3 (97): 10–15. doi:10.31993/2308-6459-2018-3(97)-10-15. ↩

  25. Alm, T. (2013). “Ethnobotany of Heracleum persicum Desf. ex Fisch., an invasive species in Norway, or how plant names, uses, and other traditions evolve”. Journal of Ethnobiology and Ethnomedicine. 9: 42. doi:10.1186/1746-4269-9-42. ↩

  26. Gucker, C. L. (2009). “Heracleum mantegazzianum”. Fire Effects Information System. USDA Forest Service. doi:10.2737/feis-species-review-herman. ↩

  27. Code of Federal Regulations, title 7, § 360.200: Designation of noxious weeds. ↩

  28. Freeman, K.; Hubbard, H. C.; Warin, A. P. (1984). “Strimmer rash”. Contact Dermatitis. 10 (2): 117–118. doi:10.1111/j.1600-0536.1984.tb00357.x. ↩

  29. Jandová, K.; Klinerová, T.; Müllerová, J.; et al. (2014). “Long-term impact of Heracleum mantegazzianum invasion on soil chemical and biological characteristics”. Soil Biology and Biochemistry. 68: 270–278. doi:10.1016/j.soilbio.2013.10.014. ↩

  30. Pyšek, P.; Pyšek, A. (1995). “Invasion by Heracleum mantegazzianum in different habitats in the Czech Republic”. Journal of Vegetation Science. 6 (5): 711–718. doi:10.2307/3236442. ↩

  31. Hejda, M.; Pyšek, P.; Jarošík, V. (2009). “Impact of invasive plants on the species richness, diversity and composition of invaded communities”. Journal of Ecology. 97 (3): 393–403. doi:10.1111/j.1365-2745.2009.01480.x. ↩

  32. Dostál, P.; Müllerová, J.; Pyšek, P.; Pergl, J.; Klinerová, T. (2013). “The impact of an invasive plant changes over time”. Ecology Letters. 16 (10): 1277–1284. doi:10.1111/ele.12166. ↩

  33. Thiele, J.; Otte, A. (2007). “Impact of Heracleum mantegazzianum on invaded vegetation and human activities”. In Pyšek, P.; et al. (eds.). Ecology and Management of Giant Hogweed. Wallingford: CAB International. pp. 144–156. doi:10.1079/9781845932060.0144. ↩

  34. Thiele, J. (2007). Patterns and processes of Heracleum mantegazzianum invasion into German cultural landscapes on the local, landscape and regional scale. Doctoral dissertation. Giessen: Justus-Liebig-Universität. ↩

  35. Bogusch, P.; Vojtová, T.; Hadrava, J. (2023). “High abundance but low diversity of floral visitors on invasive Heracleum mantegazzianum (Apiaceae)”. NeoBiota. 86: 193–207. doi:10.3897/neobiota.86.100625. ↩

  36. European Commission, CORDIS. “Searching for effective biological control enemies for the giant hogweed”. Retrieved 26 September 2026. ↩

  37. Wildlife and Countryside Act 1981 (c. 69), s. 14 and Schedule 9. ↩

  38. Commission Implementing Regulation (EU) 2016/1141 of 13 July 2016. Official Journal of the European Union L 189: 4. ↩

  39. Commission Implementing Regulation (EU) 2017/1263 of 12 July 2017. Official Journal of the European Union L 182: 37. ↩

  40. Federal Law of the Russian Federation of 31 July 2025 No. 294-FZ “On amendments to the Land Code of the Russian Federation and certain legislative acts of the Russian Federation”. Official publication. ↩

  41. Genesis (1971). Nursery Cryme. Charisma Records. ↩

  42. Official Charts Company. “Nursery Cryme – Genesis”. Retrieved 26 September 2026. ↩

  43. Pyšek, P.; Müllerová, J.; Jarošík, V. (2007). “Historical dynamics of Heracleum mantegazzianum invasion at regional and local scales”. In Pyšek, P.; et al. (eds.). Ecology and Management of Giant Hogweed. Wallingford: CAB International. pp. 42–54. doi:10.1079/9781845932060.0042. ↩

Acest articol este o traducere a articolului în engleză, revizia 1917.

Categorii

Vezi sursa pentru Brânca-ursului uriașă

Această pagină este semiprotejată pentru a preveni perturbarea persistentă din partea părților interesate. Puteți vedea și copia sursa acestei pagini sau propune modificări pe pagina de discuție.

În alte limbi

Hogweed.org este deținută în comun în 17 limbi. Fiecare ediție este tradusă din cea în engleză.

English Giant hogweed
Deutsch Riesen-Bärenklau
Français Berce du Caucase
Español Perejil gigante
Italiano Panace di Mantegazza
Português Branca-ursina-gigante
Polski Barszcz Mantegazziego
Nederlands Reuzenberenklauw
Română Brânca-ursului uriașă
Ελληνικά Γιγάντιο ηράκλειο
Čeština Bolševník velkolepý
Svenska Jätteloka
Magyar Kaukázusi medvetalp
Dansk Kæmpe-bjørneklo
Suomi Kaukasianjättiputki
Norsk bokmål Kjempebjørnekjeks
Русский Гигантские борщевики