Brânca-ursului lui Sosnowski

Acest articol este despre specie. Pentru brâncile-ursului uriașe invazive în general, vezi Brânca-ursului uriașă. Pentru gen, vezi Heracleum.

Brânca-ursului lui Sosnowski (Heracleum sosnowskyi; rusește borșciovnic Sosnovskogo) este o brânca-ursului uriașă nativă din Caucaz. Din 1947 a fost introdusă în cultură în Uniunea Sovietică drept cultură furajeră pentru siloz de mare randament, iar în anii 1960 sămânța ei a fost trimisă la ferme din toată țara.¹ Cultura a dezamăgit: seva ei ardea oamenii care o mânuiau, iar mirosul ei ajungea în laptele și carnea animalelor care o mâncau.¹² Cultivarea s-a oprit în anii 1980, iar în anii 1990, pe măsură ce agricultura colectivă s-a prăbușit și câmpurile au fost abandonate, planta s-a răspândit necontrolat.¹³

E azi printre cele mai dificile plante invazive din Rusia, statele baltice, Belarus și Polonia. Uniunea Europeană o listează drept specie alogenă invazivă de interes pentru Uniune.⁴ În Rusia, soiul ei înregistrat a fost scos din registrul de stat în 2012 pentru că își pierduse utilitatea economică, iar în 2015 planta a fost reclasificată oficial din cultură în buruiană.⁵ Rosselhoznadzor, inspectoratul agricol rus, a numit-o un „miracol” de siloz care n-a meritat încrederea acordată.⁶n-a meritat încrederea acordată

Taxonomie

Specia a fost numită în 1944 de botanista Ida P. Mandenova, din material cules în Meskhetia, Georgia.⁷¹ Ea îl cinstește pe botanistul caucazian Dmitrii Ivanovici Sosnowski, ale cărui date sunt date ca 1885–1952 de unele surse și 1886–1953 de altele.⁷ Mandenova a plasat-o alături de brânca-ursului uriașă, H. mantegazzianum, în secția Pubescentia a genului.¹

E mai mică decât brânca-ursului uriașă, până la circa 3 m înălțime, cu frunze mai puțin adânc divizate.⁸ În arealul ei natal crește în Caucazul estic și central, din Daghestan și Kabardino-Balkaria prin Georgia până în nordul Armeniei și nord-estul Turciei.¹ Genomul ei, secvențiat în 2023, conține 55 106 gene, mult mai mult decât cele 25 000–35 000 obișnuite la plante.⁹

Dacă cultura sovietică era chiar brânca-ursului lui Sosnowski a fost pus la îndoială. Codurile de bare ADN ale plantelor invazive din jurul localităților Kirovsk și Sîktîvkar, cele două locuri unde a început introducerea, s-au potrivit cu brânca-ursului uriașă, H. mantegazzianum; autorii sugerează că cele două specii s-au hibridizat în primele parcele experimentale.¹⁰¹¹ Brânca-ursului uriașă a fost ea însăși încercată în Uniunea Sovietică la scară mai mică.¹ Dacă identificarea se confirmă, cultura furajeră sovietică și planta ornamentală victoriană erau aceeași specie. Vezi Heracleum § Nume.

Istorie

Introducere

Căutarea plantei a început în ceea ce istoricii ruși ai episodului numesc anii grei de după război, când Uniunea Sovietică a căutat să-și refacă și să-și crească productivitatea agricolă cât mai repede posibil.¹ Ferma Grădinii Botanice Polar-Alpine de la Kirovsk, pe Peninsula Kola, fusese prima din practica sovietică care făcea siloz din ierburi perene.¹ În 1946, A. A. Marcenko a fost însărcinat să compare astfel de ierburi, iar brânca-ursului lui Sosnowski a produs cea mai multă biomasă.¹² În 1947, plante din apropiere de Nalcik, în Kabardino-Balkaria, au fost aduse la grădină pentru încercare ca cultură de siloz.¹¹⁰

Munca s-a extins. În 1951 sau 1952, sămânța a ajuns la Institutul de Biologie din Sîktîvkar, în Republica Komi, care a devenit centrul unional pentru introducerea de noi plante de siloz.¹¹⁰ Alte centre au urmat lângă Leningrad, la Nalcik, unde amelioratorii au încercat să producă soiuri care să nu ardă, la Lobnia lângă Moscova din 1959, și în anii 1970 la Academia Agricolă Timiriazev. În 1956, planta a fost pusă pe lista pentru încercări la scară-pilot.¹

Istoricii introducerii disting patru etape: încercări locale de la sfârșitul anilor 1940, introducere în masă de la sfârșitul anilor 1950, finalizare de la mijlocul anilor 1970, și invazie necontrolată din anii 1990.¹³

Plantare în masă

După Ozerova & Krivosheina (2018), Shadrin et al. (2023) și Ministerul Mediului al Letoniei (2007).

Din anii 1960, planta a fost cultivată la scară de masă în toată Uniunea Sovietică, deși seva ei era deja cunoscută ca arzând pielea.¹ Numai între 1962 și 1966, 5 500 kg de sămânță din noile plante de siloz, brânca-ursului printre ele, au fost trimise de la Sîktîvkar la aproape 1 500 de ferme.¹⁰ În Letonia, prima semănare de producție a fost făcută în 1968 la sovhozul Barkava, din jumătate de kilogram de sămânță; primul câmp a acoperit 0,2 ha, iar până la sfârșitul anilor 1970 ferma cultiva 40 ha.¹⁴ Cultura a fost cultivată și în celelalte republici baltice, Ucraina, Belarus, Moldova și Kîrgîzstan.¹

Aria totală nu se va cunoaște niciodată: statisticile agricole sovietice consemnau brânca-ursului împreună cu alte culturi de siloz.¹ O parte din răspândire a urmat nevoile cercetării, nu ale fermelor. În raionul Rjev din oblastul Kalinin, unde au fost plantate 140 ha și sămânța a fost trimisă la șaizeci de adrese, istoricii leagă răspândirea ulterioară a plantei în mai multe oblasturi de o cercetare de doctorat bazată la Academia Timiriazev.¹

Amelioratorii au încercat să elimine arsura. Potrivit lui I. F. Satsîperova, a cărei colecție de la Institutul Botanic Komarov compara treizeci de specii de Heracleum, ameliorarea brâncii-ursului lui Sosnowski a continuat până în anii 1980 și n-a dus nicăieri, pentru că producția de furanocumarine fotodinamice este o trăsătură dominantă.¹ Un soi, „Severyanin”, a fost totuși înregistrat.⁵

Probleme

Arsurile erau cunoscute încă din anii 1950.¹ Primele încercări de hrănire n-au găsit niciun rău pentru animale, iar vacile hrănite cu silozul dădeau mai mult lapte.¹² Lucrările ulterioare au fost mai puțin încurajatoare. La începutul anilor 1980 s-a arătat că furanocumarinele supraviețuiesc în siloz și slăbesc fermentația lactică ce-l conservă; mirosul plantei trecea în carne și lapte; iar vacile mâncau prost silozul de brânca-ursului atunci când aveau altceva la dispoziție.¹ În statele baltice, gustul de anason al laptelui și pericolul pentru oameni și vite au dus la abandonarea plantațiilor.²

Abandon și răspândire

Cultivarea s-a oprit în anii 1980, iar cercetarea asupra culturii a fost redusă treptat în a doua jumătate a deceniului.¹³ Plante sălbăticite fuseseră găsite lângă Moscova încă din 1948, iar evadări din cultură au fost văzute peste tot din anii 1970.¹

Marea expansiune a venit în anii 1990. Cu ceea ce autorii ruși descriu drept distrugerea complexului agroindustrial, răspândirea a scăpat de sub control și a căpătat caracterul unui dezastru ecologic.¹ Întreprinderile agricole s-au prăbușit, cosirea regulată s-a oprit, iar câmpurile au devenit teren viran, pe care planta l-a ocupat, răspândindu-se de-a lungul drumurilor.³ Au trecut vreo douăzeci de ani între răspândirea ei în orașe și sate și primele măsuri oficiale de combatere. Este consemnată în 54 din subiecții federali ai Rusiei, iar din 2005 a fost găsită în afara terenurilor agricole, în Siberia.¹⁵semănată de plan, răspândită de absența lui

Răspândire

Surse: Dalke et al. (2018); Rosselhoznadzor (2023, 2025); Lukiceva (2014); EPPO; Serviciul de Stat de Protecție a Plantelor din Letonia; Jodaugienė et al. (2018); Consiliul Estonian de Mediu; Ministerul Resurselor Naturale al Belarusului (2023).

Afirmațiile din presa populară despre zeci de milioane de hectare¹⁶ sunt cu mult peste tot ce s-a măsurat pe teren.¹⁵

Combatere și lege

Contractele publice pentru cartografierea și distrugerea plantei în Rusia, între 2011 și 2017, au costat 314 milioane de ruble; oblasturile Leningrad, Moscova și Vologda au reprezentat nouă zecimi din aria tratată.¹⁵

Rusia a eliminat planta din clasificatorul național al produselor agricole de la 1 ianuarie 2015, astfel încât și-a pierdut statutul de cultură, și a adăugat-o la clasificatorul industrial al buruienilor în același an.⁵ Nu este un dăunător de carantină.⁶ Din 1 martie 2026, o lege federală a obligat deținătorii de terenuri să distrugă plantele invazive periculoase de pe terenul lor, sub sancțiunea pierderii lui. Legea definește astfel de plante ca fiind cele a căror răspândire amenință mediul, sănătatea umană și biodiversitatea, și dăunează unor sectoare anume ale economiei; listele sunt întocmite de fiecare regiune.¹⁷ În oblastul Moscova, amenzi de până la un milion de ruble se aplică din 2018. În 2025, oblastul a înlocuit amenda pentru cetățeni cu o sumă fixă de 5 000 de ruble, găsind intervalul vechi disproporționat față de costul îndepărtării plantei.¹⁸¹⁹

În Letonia, unde o lucrare din 1986 numise planta „un câine enot botanic”,¹⁴ un program național pentru 2006–2012 a fost bugetat la 15,35 milioane de lați.²⁰ Din 2008, proprietarii de terenuri infestate au fost obligați s-o înregistreze, să depună un plan de combatere, să continue până la dispariția tufei, și să monitorizeze cel puțin cinci ani. O plantă înflorită cu umbelă dezvoltată contează drept dovadă că combaterea n-a fost efectuată.²¹ Estonia a decis să eradicheze planta în 2003,²² iar Lituania o listează pentru combatere obligatorie din 2001.²³

Uniunea Europeană a pus brânca-ursului lui Sosnowski pe lista ei de specii alogene invazive de interes pentru Uniune în 2016; nu mai poate fi ținută, crescută, vândută sau eliberată.⁴ Câinele enot a fost adăugat pe aceeași listă anul următor.²⁴

În cultură

În jurnalismul de limbă poloneză și rusă, planta este uneori numită „răzbunarea lui Stalin”, după decizia din 1947; originea poreclei e nedocumentată.²⁵ Artista poloneză Liliana Zeic a expus o plantă într-o cutie de sticlă sub acest titlu în 2017.²⁶ La Moscova, montarea din 2019 a Teatrului Et Cetera după piesa lui Mîkola Kuliș Insula binecuvântată a plasat actul al doilea pe o insulă năpădită de o brânca-ursului frumoasă, dar otrăvitoare.²⁵

Vezi și

• Brânca-ursului uriașă
• Heracleum
• Furanocumarine
• Combaterea brâncii-ursului uriașe

Footnotes

1. Ozerova, N. A.; Krivosheina, M. G. (2018). “Patterns of secondary range formation for Heracleum sosnowskyi and H. mantegazzianum on the territory of Russia”. Russian Journal of Biological Invasions. 9 (2): 155–162. doi:10.1134/S2075111718020091. ↩ ↩² ↩³ ↩⁴ ↩⁵ ↩⁶ ↩⁷ ↩⁸ ↩⁹ ↩¹⁰ ↩¹¹ ↩¹² ↩¹³ ↩¹⁴ ↩¹⁵ ↩¹⁶ ↩¹⁷ ↩¹⁸ ↩¹⁹ ↩²⁰ ↩²¹ ↩²²

2. Nielsen, C.; Ravn, H. P.; Nentwig, W.; Wade, M., eds. (2005). The Giant Hogweed Best Practice Manual: Guidelines for the management and control of an invasive weed in Europe. Hørsholm: Forest & Landscape Denmark. ISBN 87-7903-209-5. ↩ ↩²

3. Luneva, N. N. (2014). “Borshchevik Sosnovskogo v Rossiiskoi Federatsii” [Heracleum sosnowskyi in the Russian Federation]. Zashchita i Karantin Rastenii. 2014 (3): 12–18. ↩ ↩² ↩³

4. Commission Implementing Regulation (EU) 2016/1141 of 13 July 2016 adopting a list of invasive alien species of Union concern. Official Journal of the European Union L 189: 4. ↩ ↩²

5. Luneva, N. N.; Konechnaya, G. Yu.; Smekalova, T. N.; Chukhina, I. G. (2018). “On status of Heracleum sosnowskyi Manden. on the territory of Russian Federation”. Vestnik Zashchity Rastenii. 3 (97): 10–15. doi:10.31993/2308-6459-2018-3(97)-10-15. ↩ ↩² ↩³

6. Rosselkhoznadzor (14 July 2023). “Borshchevik Sosnovskogo: kak borot’sya s neopravdavshim doveriya silosnym chudom”. Retrieved 26 September 2026. ↩ ↩²

7. International Plant Names Index. Heracleum sosnowskyi Manden., Zametki Sist. Geogr. Rast. 12: 17 (1944); author records for Mandenova and Sosnowsky. Retrieved 26 September 2026. ↩ ↩²

8. EPPO Global Database. “Heracleum sosnowskyi: datasheet”. Retrieved 26 September 2026. ↩

9. Schelkunov, M. I.; Shtratnikova, V. Yu.; Klepikova, A. V.; et al. (2024). “The genome of the toxic invasive species Heracleum sosnowskyi carries an increased number of genes despite absence of recent whole-genome duplications”. The Plant Journal. 117 (2): 449–463. doi:10.1111/tpj.16500. ↩

10. Shadrin, D.; Dalke, I.; Zakhozhiy, I.; Shilnikov, D.; Kozhin, M.; Chadin, I. (2023). “Heracleum sosnowskyi or Heracleum mantegazzianum? DNA-based identification of invasive hogweeds (Apiaceae) in two key regions of the species’ invasion history in the territory of the former Soviet Union”. Research Square (preprint). doi:10.21203/rs.3.rs-3296382/v1. ↩ ↩² ↩³ ↩⁴

11. Shadrin, D. M.; Dalke, I. V.; Zakhozhiy, I. G.; et al. (2024). “DNA barcode marker analysis of Heracleum sosnowskyi Manden. and Heracleum mantegazzianum Sommier & Levier (Apiaceae) from European Russia”. Russian Journal of Biological Invasions. 15 (3): 416–431. doi:10.1134/S2075111724700309. ↩

12. Osipova, E. S.; Gladkov, E. A.; Tereshonok, D. V. (2026). “Heracleum sosnowskyi Manden. in the context of sustainable development: an aggressive invasive species with potential for utilisation in the extraction of furanocoumarins and essential oils”. Journal of Xenobiotics. 16 (1): 6. doi:10.3390/jox16010006. ↩ ↩²

13. Krivosheina, M. G.; Ozerova, N. A. (2019). “Introduction of Sosnowsky’s hogweed as a cause of landscape transformation”. IOP Conference Series: Earth and Environmental Science. 350: 012013. doi:10.1088/1755-1315/350/1/012013. ↩

14. Latvian Ministry of Environment; Ministry of Agriculture; et al. (2007). Latvānis, tā izplatības ierobežošana. Informatīvs materiāls [Hogweed and restricting its spread]. Riga. ↩ ↩²

15. Dalke, I. V.; Chadin, I. F.; Zakhozhiy, I. G. (2018). “Control of Sosnowskyi’s hogweed (Heracleum sosnowskyi Manden.) invasion on the territory of the Russian Federation”. Russian Journal of Biological Invasions. 9 (4): 331–344. doi:10.1134/S2075111718040045. ↩ ↩² ↩³

16. Tkachenko, K. G. (30 September 2020). “Borshchevik Sosnovskogo: rastenie-terminator ili kul’tura budushchego”. Kommersant Nauka. 24. ↩

17. Federal Law of the Russian Federation of 31 July 2025 No. 294-FZ “On amendments to the Land Code of the Russian Federation and certain legislative acts of the Russian Federation”. Official publication. ↩

18. Law of Moscow Oblast of 27 August 2018 No. 139/2018-OZ. Summary: Garant.ru. Retrieved 26 September 2026. ↩

19. Garant.ru (15 May 2025). “Fiksirovanny shtraf za nalichie na uchastke borshchevika vveli v Podmoskov’e”. Retrieved 26 September 2026. ↩

20. Cabinet of Ministers of Latvia, Order No. 426 of 6 June 2006, “Par Latvāņu izplatības ierobežošanas programmu 2006.–2012. gadam”. Latvijas Vēstnesis 90. likumi.lv. ↩

21. Cabinet of Ministers of Latvia, Regulation No. 559 of 14 July 2008, “Invazīvās augu sugas – Sosnovska latvāņa – izplatības ierobežošanas noteikumi”. likumi.lv. ↩

22. Estonian Environmental Board. “Hogweeds”. Loodusveeb. Retrieved 26 September 2026. ↩

23. Jodaugienė, D.; Marcinkevičienė, A.; Sinkevičienė, A. (2018). “Control of Heracleum sosnowskyi in Lithuania”. Julius-Kühn-Archiv. 458: 275–280. doi:10.5073/jka.2018.458.039. ↩

24. Commission Implementing Regulation (EU) 2017/1263 of 12 July 2017 updating the list of invasive alien species of Union concern. Official Journal of the European Union L 182: 37. ↩

25. Posner, L. (12 August 2020). “Can creativity kill the toxic plant known as Stalin’s Revenge?”. The Calvert Journal. Archived from the original. ↩ ↩²

26. Zeic, L. (2017). Stalin’s Revenge. Artist’s page, archived. ↩