Hogweed.org Enciclopedia pe care o poate plivi oricine

Art. 0007 Rev. 1753

Heracleum

De pe Hogweed.org, enciclopedia deținută în comun

Cuprins
  1. Clasificare
  2. Brâncile-ursului uriașe
  3. Cromozomi și genom
  4. Hibridizare
  5. Chimie
  6. Vezi și
  7. Referințe

Acest articol este despre genul de plante. Pentru eroul după care e numit, vezi Heracles. Pentru speciile invazive, vezi Brânca-ursului uriașă.

Heracleum este un gen de plante cu flori din familia morcovului, Apiaceae, ai cărui membri sunt cunoscuți drept brânci-ursului. Are între circa 60 și 120 de specii, în funcție de cât de strict sunt delimitate speciile, și genul însuși.12 Brâncile-ursului cresc în toată emisfera nordică temperată și la munte, până în sud, în Etiopia. Genul e cel mai bogat în Caucaz, cu 26 de specii, și în China, cu 29.1

Majoritatea brâncilor-ursului sunt plante fără nimic ieșit din comun, ale pajiștilor și marginilor de pădure, printre ele brânca-ursului nativă a Europei, H. sphondylium. Trei dintre cele mai mari, H. mantegazzianum, H. sosnowskyi și H. persicum, au fost purtate din Caucaz și sud-vestul Asiei ca ciudățenii de grădină și furaj, și sunt azi printre cele mai dificile plante invazive din Europa: brâncile-ursului uriașe.1

Linnaeus a publicat genul în 1753.3 Numele lui este de obicei urmărit până la Heracles, pe calea „leacului-tuturor-relelor al lui Heracles” al scriitorilor clasici, deși planta la care se refereau acei scriitori este identificată de traducătorii lor cu Opopanax, un gen diferit.4 Linnaeus însuși, în 1737, a inclus Heracleum printre numele care cinstesc medici, și l-a glosat ca fiind în amintirea lui Heraclide, tatăl lui Hipocrate.5

Clasificare

Heracleum aparține tribului Tordylieae, subtribul Tordyliinae,6 din subfamilia Apioideae, cea mai mare dintre cele patru ale familiei.7 Familia e mare: 442 de genuri și 3 575 de specii, după o numărătoare.8 Ea aprovizionează o mare parte din bucătărie, inclusiv morcovul, păstârnacul, țelina, coriandrul, chimenul, mărarul, feniculul și pătrunjelul,9 și unele dintre cele mai otrăvitoare plante ale lumii temperate, printre ele cucuta și cucuta de apă.1011

Așa cum e delimitat în mod tradițional, Heracleum nu este un grup natural. Studiile moleculare l-au găsit polifiletic, și se menține unitar numai dacă nouă specii chinezești sunt excluse și două genuri caucaziene mici, Mandenovia și Symphyoloma, sunt absorbite în el.6 Mai multe specii foste au fost deja transferate la Tetrataenium și Semenovia.2 Genul a apărut probabil în Palearcticul vestic și s-a răspândit spre est pe trei căi; numeroasele lui specii chinezești ar putea fi produsul unei radieri recente în Munții Hengduan.6

Heracleum este considerat un gen relativ tânăr,12 iar brâncile-ursului mari au evoluat atât de rapid încât insectele care se hrăneau cu ele nu au radiat în paralel.13 Acesta e unul dintre motivele pentru care n-a fost găsit niciun dușman specific brâncilor-ursului uriașe; vezi ipoteza eliberării de dușmani naturali.

Brâncile-ursului uriașe

Brâncile-ursului uriașe aparțin secției Pubescentia, una dintre secțiile în care botanista I. P. Mandenova a împărțit genul în 1950. În studiile moleculare, ea apare ca un grup natural.14

Cele trei brânci-ursului uriașe invazive
SpecieDescrisăAreal natalÎnălțimeÎnflorire
H. mantegazzianum1895, din AbhaziaMarele Caucaz de Vest2–5 mo dată, apoi moare
H. sosnowskyi1944, din GeorgiaCaucazul central și estic, Transcaucazia, nord-estul Anatolieipână la 3 mo dată, apoi moare
H. persicum1841, din Azerbaidjanul persanTurcia, Iran, Irak1–2 m, rareori 3–4 mrepetat
După Jahodová et al. (2007) și EPPO (2026). Lucrările mai vechi datează H. persicum la 1829; vezi Brânca-ursului persană § Numele.

Nume

Fig. 1 Numele brâncilor-ursului uriașe

Plantele au sosit înaintea numelor lor.

Brâncile-ursului uriașe au fost numite târziu. H. pubescens, descrisă în 1819, a fost prima brânca-ursului înaltă care a primit un nume, și multe plante au fost apoi atribuite ei. H. persicum a urmat în 1841, H. mantegazzianum abia în 1895, iar H. sosnowskyi în 1944.151 Până atunci, brâncile-ursului uriașe fuseseră crescute în grădinile europene aproape un secol, iar fiecare semnalare timpurie fusese făcută sub numele unei alte specii. Botaniștii ruși ai secolului XX, delimitând speciile mai strict, au adăugat un al doilea strat de sinonime peste primul.15

În 2007, o analiză a ADN-ului a 189 de plante din 72 de populații a sortat confuzia în trei specii distincte, dar strâns înrudite. În fiecare, plantele invadatoare erau genetic apropiate de plantele din arealul natal.1 Aceeași analiză a expus un șir de identificări greșite. Unele „H. sosnowskyi” europene erau de fapt H. mantegazzianum. „Palmierul din Tromsø” scandinav, cunoscut multă vreme drept H. laciniatum, este H. persicum. Iar plantele etichetate drept brânca-ursului uriașă din două parcuri londoneze, Kensington Gardens și curtea Palatului Buckingham, erau mai apropiate de H. persicum.1

Lucrări mai recente au redeschis problema. Codurile de bare ADN n-au reușit să separe plantele identificate drept H. mantegazzianum de cele identificate drept H. sosnowskyi, iar toate brâncile-ursului mari eșantionate în oblastul Murmansk și în Republica Komi s-au dovedit probabil a fi H. mantegazzianum. Autorii sugerează că cele două specii s-au hibridizat la Grădina Botanică Polar-Alpină din Kirovsk, unde au crescut primele încercări sovietice (vezi Brânca-ursului lui Sosnowski).16 Un studiu din 2025 le numește „specii-gemene” și remarcă dovezi genetice că ar putea fi una singură.2 În Marea Britanie, un studiu al caracterelor fructului a găsit cinci tipuri distincte de brânca-ursului uriașă naturalizată, iar autorii lui au propus modificarea anexei Legii faunei și florei sălbatice și a mediului rural în baza căreia plantele sunt interzise.17

Oricum ar fi numite, toate ard. Fiecare brânca-ursului uriașă naturalizată examinată în Marea Britanie, oricare i-ar fi fost identitatea, conținea furanocumarine capabile să provoace fitofotodermatită.17

Cromozomi și genom

Toate speciile de Heracleum examinate până acum sunt diploide, cu 22 de cromozomi.1 Citometria în flux a brâncii-ursului uriașe cehe a dat un conținut de ADN nuclear de 3,56 pg (2C), adică circa 1 741 de milioane de perechi de baze într-un singur set.18 În aceeași anchetă a florei alogene cehe, plantele naturalizate aveau, în ansamblu, genomuri mai mici decât rudele lor care nu deveniseră invazive.18

Hibridizare

Brâncile-ursului se hibridizează cu ușurință, ceea ce le complică identificarea.15 Brânca-ursului uriașă se încrucișează cu brânca-ursului nativă acolo unde cele două cresc împreună. Hibrizii sunt intermediari ca formă și practic sterili, iar retroîncrucișarea e rară. Cromozomii celor doi părinți diferă prin două translocații și două inversiuni.19 În experimente, încrucișarea a reușit numai cu brânca-ursului obișnuită ca plantă-mamă.20

Cele două specii sunt ținute separate de mai multe bariere: polenizatori selectivi, care rămân mai ales la o singură specie (vezi Umbelă § Polenizare), producție slabă de semințe, și sterilitatea hibrizilor. Prima barieră, distanța, a fost înlăturată când oamenii au adus uriașa în grădinile Marii Britanii.19

În Rusia, H. sosnowskyi a fost încrucișată deliberat cu alte specii ale genului în programe de ameliorare, iar unii dintre hibrizi ar fi putut între timp să fugă în sălbăticie.15

Chimie

Furanocumarinele, compușii care fac seva brâncii-ursului să ardă la soare, au fost semnalate la peste o sută de specii de Heracleum.2 O comparație între invaziva H. sosnowskyi și H. sibiricum, mai mică și neinvazivă, a găsit că amândouă poartă genele întregii căi de biosinteză. Invadatoarea a acumulat mai multă xantotoxină fototoxică și a exprimat mai multe copii ale genelor care o produc; producția poate fi activată de lumina ultravioletă, căldură și atacul erbivorelor.2 Vezi furanocumarine.

Vezi și

Footnotes

  1. Jahodová, Š.; Trybush, S.; Pyšek, P.; Wade, M.; Karp, A. (2007). “Invasive species of Heracleum in Europe: an insight into genetic relationships and invasion history”. Diversity and Distributions. 13 (1): 99–114. doi:10.1111/j.1366-9516.2006.00305.x. ↩ ↩2 ↩3 ↩4 ↩5 ↩6 ↩7

  2. Shtratnikova, V. Yu.; Bogdanov, V. P.; Schelkunov, M. I.; et al. (2025). “Furanocoumarins in two European species of Heracleum: transcriptomic and metabolomic study”. BMC Plant Biology. 25: 1091. doi:10.1186/s12870-025-07042-3. ↩ ↩2 ↩3 ↩4 ↩5

  3. International Plant Names Index. Heracleum L., Species Plantarum 1: 249 (1753). Retrieved 26 September 2026. ↩

  4. Theophrastus. Enquiry into Plants, book IX, 11.1–3. Translated by A. Hort (1916). Loeb Classical Library 79. London: Heinemann. ↩

  5. Burkhardt, L. (2018). Verzeichnis eponymischer Pflanzennamen – Erweiterte Edition. Berlin: Botanic Garden and Botanical Museum Berlin. doi:10.3372/epolist2018. ↩

  6. Yu, Y.; Downie, S. R.; He, X.; Deng, X.; Yan, L. (2011). “Phylogeny and biogeography of Chinese Heracleum (Apiaceae tribe Tordylieae) with comments on their fruit morphology”. Plant Systematics and Evolution. 296 (3–4): 179–203. doi:10.1007/s00606-011-0486-3. ↩ ↩2 ↩3

  7. Wen, J.; Xie, D.-F.; Price, M.; et al. (2021). “Backbone phylogeny and evolution of Apioideae (Apiaceae): new insights from phylogenomic analyses of plastome data”. Molecular Phylogenetics and Evolution. 161: 107183. doi:10.1016/j.ympev.2021.107183. ↩

  8. Christenhusz, M. J. M.; Byng, J. W. (2016). “The number of known plants species in the world and its annual increase”. Phytotaxa. 261 (3): 201–217. doi:10.11646/phytotaxa.261.3.1. ↩

  9. Clarkson, J. J.; Zuntini, A. R.; Maurin, O.; et al. (2021). “A higher-level nuclear phylogenomic study of the carrot family (Apiaceae)”. American Journal of Botany. 108 (7): 1252–1269. doi:10.1002/ajb2.1701. ↩

  10. Vetter, J. (2004). “Poison hemlock (Conium maculatum L.)”. Food and Chemical Toxicology. 42 (9): 1373–1382. doi:10.1016/j.fct.2004.04.009. ↩

  11. Schep, L. J.; Slaughter, R. J.; Becket, G.; Beasley, D. M. G. (2009). “Poisoning due to water hemlock”. Clinical Toxicology. 47 (4): 270–278. doi:10.1080/15563650902904332. ↩

  12. Hansen, S. O.; Hattendorf, J.; Wittenberg, R.; et al. (2006). “Phytophagous insects of giant hogweed Heracleum mantegazzianum (Apiaceae) in invaded areas of Europe and in its native area of the Caucasus”. European Journal of Entomology. 103 (2): 387–395. doi:10.14411/eje.2006.052. ↩

  13. Pyšek, P.; Cock, M. J. W.; Nentwig, W.; Ravn, H. P. (2007). “Master of all traits: can we successfully fight giant hogweed?”. In Pyšek, P.; et al. (eds.). Ecology and Management of Giant Hogweed. Wallingford: CAB International. pp. 297–312. doi:10.1079/9781845932060.0297. ↩

  14. Logacheva, M. D.; Valiejo-Roman, C. M.; Pimenov, M. G. (2008). “ITS phylogeny of West Asian Heracleum species and related taxa of Umbelliferae–Tordylieae”. Plant Systematics and Evolution. 270 (3–4): 139–157. doi:10.1007/s00606-007-0619-x. ↩

  15. EPPO (2026). “EPPO Datasheet: Heracleum mantegazzianum, Heracleum sosnowskyi and Heracleum persicum”. EPPO Bulletin. 56 (1): 108–119. doi:10.1111/epp.70049. ↩ ↩2 ↩3 ↩4

  16. Shadrin, D. M.; Dalke, I. V.; Zakhozhiy, I. G.; et al. (2024). “DNA barcode marker analysis of Heracleum sosnowskyi Manden. and Heracleum mantegazzianum Sommier & Levier (Apiaceae) from European Russia”. Russian Journal of Biological Invasions. 15 (3): 416–431. doi:10.1134/S2075111724700309. ↩

  17. Denness, A.; Armitage, J. D.; Culham, A. (2013). “A contribution towards the identification of the giant hogweed species (Heracleum, Apiaceae) naturalised in the British Isles with comments concerning their furanocoumarin content”. New Journal of Botany. 3 (3): 183–196. doi:10.1179/2042349713Y.0000000031. ↩ ↩2

  18. Kubešová, M.; Moravcová, L.; Suda, J.; Jarošík, V.; Pyšek, P. (2010). “Naturalized plants have smaller genomes than their non-invading relatives: a flow cytometric analysis of the Czech alien flora”. Preslia. 82: 81–96. ↩ ↩2

  19. Weimarck, G.; Stewart, F.; Grace, J. (1979). “Morphometric and chromatographic variation and male meiosis in the hybrid Heracleum mantegazzianum × H. sphondylium (Apiaceae) and its parents”. Hereditas. 91 (1): 117–127. doi:10.1111/j.1601-5223.1979.tb01651.x. ↩ ↩2

  20. Stewart, F.; Grace, J. (1984). “An experimental study of hybridization between Heracleum mantegazzianum Somm. & Levier and H. sphondylium L. subsp. sphondylium (Umbelliferae)”. Watsonia. 15: 73–83. ↩

Acest articol este o traducere a articolului în engleză, revizia 1753.

Categorii

Vezi sursa pentru Heracleum

Editarea este suspendată în timpul sezonului de răspândire a semințelor. Puteți vedea și copia sursa acestei pagini.

În alte limbi

Hogweed.org este deținută în comun în 17 limbi. Fiecare ediție este tradusă din cea în engleză.

English Heracleum
Deutsch Bärenklau
Français Heracleum
Español Heracleum
Italiano Heracleum
Português Heracleum
Polski Heracleum
Nederlands Heracleum
Română Heracleum
Ελληνικά Heracleum
Čeština Heracleum
Svenska Heracleum
Magyar Medvetalp
Dansk Heracleum
Suomi Ukonputket
Norsk bokmål Heracleum
Русский Борщевик