Hogweed.org Enciclopedia pe care o poate plivi oricine

Art. 0012 Rev. 1836 Pericol: fototoxic

Brânca-ursului persană

De pe Hogweed.org, enciclopedia deținută în comun

Cuprins
  1. Taxonomie
  2. Descriere
  3. Golpar
  4. Istorie în Europa
  5. Ecologie
  6. Sănătate
  7. Combatere și lege
  8. În cultură
  9. Vezi și
  10. Referințe

„Palmierul din Tromsø” redirecționează aici. Pentru premiul de film, vezi § În cultură. Pentru brâncile-ursului uriașe invazive în general, vezi Brânca-ursului uriașă.

Brânca-ursului persană (Heracleum persicum) este o brânca-ursului perenă înaltă, nativă din Iran și părțile vecine ale Turciei și Irakului. În Iran, fructele ei uscate sunt mirodenia golpar. În Norvegia, unde a sosit ca plantă de grădină în secolul al XIX-lea, este palmierul din Tromsø (norvegiană tromsøpalme): o emblemă neoficială a orașului Tromsø, și o specie alogenă de risc foarte ridicat al cărei import, eliberare și vânzare sunt interzise.123 Spre deosebire de celelalte două brânci-ursului uriașe invazive în Europa, care mor după ce înfloresc o dată, ea înflorește an de an din aceeași rădăcină.45

Cele două țări prețuiesc planta în moduri opuse. În Iran, golparul e cules din sălbăticie și vândut în piețele de plante medicinale, iar Fundația Slow Food o listează printre alimentele în pericol de dispariție, citând declinul tufelor sălbatice.67 În nordul Norvegiei, mărginește drumuri, țărmuri și terenuri virane,2 iar evaluarea națională de risc din 2018 n-a găsit nicio posibilitate de a scăpa de ea acolo în actuala interglaciară.8 Fructele importate din Iran se vând ca mirodenie în magazinele alimentare pentru imigranți din Norvegia, la un preț care, potrivit Artsdatabanken, face improbabil ca cineva să le semene.2

Taxonomie

Numele

Numele Heracleum persicum a apărut prima dată în 1832, într-un supliment la catalogul grădinii botanice din Paris, ca o intrare seacă ce dădea originea plantei drept Persia și nu spunea nimic altceva despre ea.910 A fost publicat valid în 1841 de F. E. L. Fischer, C. A. Meyer și J. L. E. Avé-Lallemant, în lista de semințe pe care Grădina Botanică Imperială din Sankt Petersburg le oferea altor grădini la schimb.911 Descrierea lor latină vorbește despre o plantă foarte spectaculoasă, înaltă cam de un stânjen, cu pețiolurile frunzelor de culoarea ficatului și fructe foarte mari, lipicioase, puternic mirositoare; sămânța fusese trimisă de colecționarul Szovits din provincia Azerbaidjan din nordul Persiei.11 Numele este deci citat drept H. persicum Desf. ex Fisch., C.A.Mey. & Avé-Lall.9

Mai multe lucrări standard, printre ele Manualul de bune practici pentru brânca-ursului uriașă, datează specia la 1829, anul părții principale a catalogului parizian.512 Numele nu se află în ea.10

Planta scandinavă

Mai mult de un secol, planta din nordul Norvegiei a circulat sub alte nume. Vizitatorul englez care a semănat-o lângă Hammerfest în 1836 a numit-o Heracleum giganteum; alții au numit-o H. panaces; iar florile scandinave ale secolului XX foloseau H. laciniatum, un nume care aparține de drept altei plante.13414 În 1987, botanistul D. O. Øvstedal a respins H. persicum pentru planta din Tromsø, fiindcă nu se potrivea cu exemplarele de erbar turcești.4 Un studiu ADN al brâncilor-ursului invazive din Europa din 2007 a grupat plantele etichetate H. laciniatum cu H. persicum,12 iar flora nordică din 2010 a adoptat numele.4

Identificarea nu e chiar închisă. Etnobotanistul Torbjørn Alm a lăsat deschisă posibilitatea unui hibrid neidentificat.4 Artsdatabanken, centrul norvegian de informare despre biodiversitate, atribuie planta lui H. persicum cu o încredere rezonabilă, dar remarcă unele gene care nu se găsesc în materialul iranian.2 Un nume propus doar pentru planta norvegiană, H. tromsoensis, rămâne nepublicat.15

Golpar și alte nume

În persană, planta este golpar (گلپر), iar în limbile regionale ale Iranului, printre altele, kolpar (ghilachi), kūla(k) (mazanderani) și karso (lori).1 Golpar nu este o singură specie. Encyclopaedia Iranica aplică numele la cel puțin cinci brânci-ursului aromatice din munții umezi ai Iranului, care se vând sub un singur nume fiindcă utilizatorii lor ignoră caracterele care le deosebesc.1 Majoritatea studiilor alimentare și farmacologice consideră golparul drept H. persicum.164

Au fost consemnate vreo douăzeci de nume norvegiene. Majoritatea derivă din numele latin al genului, precum herakleum, rakleum, orakleum și høyrakel, sau sunt împrumutate de la alte umbelifere. Câteva au fost create pentru această plantă: stormtræ, „arborele furtunii”, pentru tulpinile moarte care rezistă în picioare peste vijeliile de iarnă; trei nume peiorative implicând șobolani, „sămânța șobolanilor”, „otrava șobolanilor” și „iarba șobolanilor”; și tromsøpalme.4

Cea mai veche consemnare scrisă a numelui tromsøpalme pe care a putut-o găsi Alm este într-un ghid german al florei și faunei Norvegiei, scris în 1944 pentru trupele de ocupație, care spune că soldații numeau planta „Tromsö-Palme”. Alm o citește ca o glumă a soldaților: răspunsul postării arctice la palmierii Mediteranei și Africii.4 Numele s-a răspândit în Norvegia după război, a devenit oficial când flora norvegiană standard l-a adoptat în 1963, și de atunci a înlocuit majoritatea celorlalte.4 Alte nume nordice sunt suedezul tromsöloka, danezul hårfrugtet bjørneklo, „brânca-ursului cu fruct păros”, finlandezul persianjättiputki și samiul de nord romssaboska.17181915

Descriere

Brânca-ursului persană este o perenă policarpică: după ce înflorește, supraviețuiește și înflorește din nou din aceeași rădăcină, în timp ce brânca-ursului uriașă și brânca-ursului lui Sosnowski mor după ce înfloresc o dată.45 Crește de obicei la circa 1,5–2,5 m, și ocazional la peste 4 m.220 Un colet poate trimite mai multe tulpini, până la cinci, goale pe dinăuntru și uniform violacee la bază. Frunzele sunt penate, cu două până la patru perechi de foliole late, tocit dințate, și pot avea 2 m lungime. Umbelele sunt bombate, nu plate, de 30–50 cm în diametru.211722 Întreaga plantă miroase a anason; uleiul frunzelor și tulpinilor ei e dominat de anetol, compusul care dă anasonului aroma.52324

Cum se deosebește de brânca-ursului uriașă
Brânca-ursului persanăBrânca-ursului uriașă
Tulpiniadesea mai multe dintr-un coletde obicei una
Culoarea tulpiniiuniform violacee la bazăpătată cu violet
Înălțimemai ales 1,5–2,5 m2–5 m
Umbelebombateplate în vârf
Mirosanasonnu de anason
Înflorirean de ano dată, apoi moare
După Nielsen et al. (2005), Sundberg (2016) și EPPO (2026).

Cea mai mare parte a semințelor e produsă de umbelele terminale. Umbelele laterale se deschid după ce cele terminale au făcut sămânță, iar florile lor femele de obicei se vestejesc, lăsându-le să servească drept donatori de polen, așa cum fac umbelele de jos la brânca-ursului uriașă.2521 Estimările seminței produse de o plantă variază de la 1 600–4 000 la 6 000–8 000, sub cea a brâncii-ursului uriașe.211422 Semințele au nevoie de circa două luni de frig înainte să germineze,25 iar dintr-un lot cules în nordul Norvegiei doar 2% au germinat.21 Dacă planta se răspândește și prin lăstari de rădăcină e disputat: mai multe surse nordice descriu creștere clonală acolo unde sămânța eșuează, în timp ce EPPO afirmă că nu se reproduce vegetativ.25222

Din zilele scurte de vară ale Persiei, planta s-a mutat în lumina de zi continuă: arealul ei în Europa se întinde de la circa 51° la 71° N.25 În nordul Norvegiei, începe să crească pe măsură ce se topește zăpada, prin sfârșitul lui martie, și înflorește din iulie până la sfârșitul lui august.21 În anii 1870, cocea fruct chiar și la Vardø, la 70°22′ N, unde temperatura medie în iulie e sub 10 °C.4 Tulpinile moarte rezistă în picioare peste iarnă și apar în ziarele locale în fiecare an.4

Plantele din Europa poartă în medie cu circa 42% mai puțină diversitate genetică decât cele din arealul natal, iar populațiile norvegiene au pierdut circa jumătate din a lor. Populațiile norvegiene sunt totuși cele mai abundente și viguroase din Europa.25

Golpar

Fructele uscate, ușor amare și aromate, sunt partea cel mai des folosită. Bucătăria iraniană consideră golparul o mirodenie „fierbinte” și îl presară pe alimente considerate „reci” și balonante: bob, fasole, cartofi și semințe de rodie. Se amestecă și în oțetul în care se înmoaie frunzele de salată.1 Frunzele și pețiolurile fragede sunt murate ca golpar torši,1 iar semințele măcinate condimentează supe, omlete și pește.7 Uleiul fructelor, obținut în proporție de 1,6–4,9% de populațiile iraniene sălbatice, constă mai ales din esteri, mai ales butirat de hexil și acetat de octil.2627 Proporțiile lor variază de la o populație la alta, iar cercetătorii iranieni au propus alegerea celor mai bogate pentru cultivare.16

Fructele întregi se ard împreună cu semințe de virnanț sălbatic, ca fumigant. În trecut erau împrăștiate pe giulgiu și în sicriu atunci când un trup trebuia purtat până la un cimitir îndepărtat, probabil ca să mascheze mirosul.1 Medicina populară folosește golparul pentru digestie și durere, printre multe altele; la rozătoare, uleiul și extractele fructului au arătat efecte analgezice și antiinflamatoare.128

Golparul e cules mai ales din sălbăticie, iar recoltarea și vânzarea lui sezonieră suplimentează veniturile în satele de munte. Fundația Slow Food, care îl listează în Arca Gustului ei, raportează că cererea în creștere, supracolectarea și schimbările în folosința terenului au redus tufele sălbatice în unele regiuni.7

În afara Iranului, mirodenia întâlnește legea fitosanitară. Inspectorii americani găsesc adesea golpar în bagajele pasagerilor din Iran și-l confiscă drept sămânța unei buruieni federale dăunătoare, clasificată sub brânca-ursului uriașă.2930 În aprilie 1989, un inspector a găsit cantități mari de-ale lui de vânzare în magazine alimentare din Los Angeles. Facturile arătau că fusese importat sub numele lui persan; importatorul a ajutat la retragerea și distrugerea lui; iar 35% din sămânță s-a dovedit viabilă.29 Lista Uniunii Europene a speciilor invazive dă brâncii-ursului persane, singura dintre brânci-ursului, o poziție vamală pentru „mărfuri asociate”: plante și părți de plante folosite în parfumerie sau farmacie.31

Istorie în Europa

Sosirea

Listele de semințe ale Grădinilor Botanice Regale de la Kew consemnează brânca-ursului persană drept primită în 1819, cea mai veche semnalare a speciei în Europa.525

Pe 18 iulie 1836, William Christy, un naturalist englez care navigase acolo cu unul dintre directorii minelor de cupru de la Alta, deținute de englezi, a debarcat pe peninsula Fugleness, peste golf de Hammerfest. Într-o veche incintă care fusese cândva cimitir, în jurul singurului mormânt încă în picioare, a semănat mai multe plante de grădină, lupini și maci californieni printre ele, și „măreața Heracleum giganteum”.13 Alm consideră sămânța lui Christy, adusă din Anglia într-o vreme când sămânța de brânca-ursului era larg promovată acolo, drept sursa probabilă a plantei norvegiene, și îi atribuie și semănarea ei în alte locuri din vestul Finnmarkului, inclusiv așezarea minieră Kåfjord.4 Relatarea publicată a lui Christy descrie numai semănarea de la Fugleness.13

Planta a fost dusă din Alta la Tromsø în jurul lui 1850. Prin anii 1860 era o favorită a grădinilor mici de coastă din Finnmark; în 1895 se spunea că creștea aproape ca o buruiană în Sør-Varanger; iar în 1901 flora din Tromsø o trata drept stabilită.4 Primele exemplare de erbar datează din 1897, la Trondheim, și 1899, la Tromsø.2

Grădinarii nordici au plantat-o pentru ornament și adăpost. În satele fără copaci de pe coasta exterioară, servea drept paravan de vânt, la Honningsvåg ca gard viu lung de 20–30 m, iar în 1898 rânduri din ea înconjurau o stație de vânătoare de balene pe Skorøya. Era încă plantată în cimitire la sfârșitul secolului XX.4 În anii 1930 a fost încercată la Tromsø ca furaj. Vacile o mâncau cu plăcere, dar laptele lor căpăta gustul ei, iar încercarea a fost abandonată.4 Programul sovietic de siloz bazat pe brânca-ursului lui Sosnowski a întâmpinat mai târziu aceeași obiecție, la scară mai mare.32

Rute

Fig. 1 Rute spre nordul Europei

Două povești ale unei singure sosiri. Liniile continue urmează reconstrucția genetică, linia punctată relatarea călătorului.

Studiile genetice au revizuit povestea. Comparând 578 de plante la 27 de loci microsateliți, Dilli Rijal și colegii au găsit două introduceri independente din Iran, cel mai probabil din Mazandaran, lângă Teheran: una în Danemarca și una în Anglia. Finlanda a fost colonizată din Anglia, iar Norvegia din Finlanda, nu direct din Anglia.25 Ca legătură între Finlanda și Norvegia, ei indică uzina de cupru de la Kåfjord, în Alta, deținută de englezi și, în 1835, cea mai mare așezare din Finnmark, care în 1840 angaja 651 de muncitori, finlandezii fiind cel mai numeros grup dintre ei.25 Un studiu ulterior a găsit introduceri multiple din populații-sursă multiple.33

Tradiția populară a avut propriile ei explicații. Mulți în nordul Norvegiei credeau că planta venise din Rusia odată cu comerțul pomor, iar la Loppa unii spuneau că venea din Germania; Alm n-a găsit nicio dovadă pentru o origine rusească.4 Într-o lucrare ulterioară, a examinat astfel de povești despre plante „aduse de străini” în toată Norvegia, întrebându-se dacă erau povești xenofobe.34

În altă parte în Europa

În afara Norvegiei, specia e mai rară. În Finlanda, unde evadase din cultură până în 1871, erau cunoscute 71 de localități în 2015. În Danemarca, unde prima plantă evadată a fost găsită în 1888, ocupă 2 din cele 1 300 de pătrate ale atlasului național.171825 În Suedia, unde a fost găsită prima dată în 1935, multe dintre tufele din Norrland par să descindă din plante norvegiene semănate la Vilhelmina în 1946; se răspândește puțin acolo, poate fiindcă polenul ei e adesea infertil.17

Plantele identificate provizoriu drept brânca-ursului uriașă din două parcuri londoneze, Kensington Gardens și curtea Palatului Buckingham, s-au dovedit genetic mai apropiate de brânca-ursului persană, la fel ca plantele de parc din Riga și Ērgļi, în Letonia, care ar putea fi hibrizi.12 Nicio populație naturalizată nu e cunoscută în Marea Britanie.25

Ecologie

În Norvegia, brânca-ursului persană crește pe marginile drumurilor, terenuri virane, pajiști și pășuni vechi, terenuri agricole abandonate și țărmuri, unde poate forma margini lungi de kilometri în spatele liniilor de alge aduse de valuri; pătrunde tot mai mult în marginile pădurilor și în pădurile de mesteacăn și arin, unde rareori înflorește, dar poate persista mult timp la semiumbră.220 Fructele aripate călătoresc distanțe scurte pe vânt și mai departe pe apă sau cu păsările. Tufele de pe insule fără alte plante sugerează că fructele pot pluti kilometri pe mare și eșua încă viabile. Traficul care trece le poartă de-a lungul drumurilor, iar solul mutat poartă atât semințe cât și bucăți de rădăcină.220

Într-o comparație a 56 de perechi de parcele invadate și neinvadate din nordul Norvegiei, parcelele invadate au avut acoperire, diversitate și biomasă native mai mici, și în medie cu aproape două specii native mai puține.35 Experimente sub coronamentul ei au atribuit pierderea mai ales umbrei; substanțele chimice pe care le eliberează planta au jucat doar un rol minor.36 Semințele ei conțin furanocumarine care inhibă germinarea altor plante.37

În Norvegia se încrucișează cu brânca-ursului siberiană nativă, H. sphondylium subsp. sibiricum. Hibridul, găsit prima dată în 1967 și cunoscut drept palmierul polar (polarpalme), e fertil și viguros, e el însuși o plantă problematică, și transmite gene plantei native.22517 Vezi Brânca-ursului.

Evaluarea norvegiană de risc din 2023
Aria ocupată, consemnată 1950–20213 532 km²
Aria ocupată, estimată azi12 000 km² (6 000–18 000)
Aria ocupată, estimată peste 50 de ani16 000 km² (9 000–24 000)
Ritmul răspândiriicel puțin 500 m pe an (cea mai bună estimare, 681 m)
Durata mediană de viață în Norvegiacel puțin 650 de ani
CategorieSE, risc foarte ridicat (și în 2012 și 2018)
Ariile sunt numărate în celule de 2 × 2 km. După Alm et al. (2023), Artsdatabanken.

Sănătate

Seva e fototoxică. Studii de la Tromsø, de la începutul anilor 1980, sub numele H. laciniatum, au izolat cinci furanocumarine, dintre care bergaptenul a fost cel mai activ. Frunzele și florile erau puternic fototoxice, iar tulpinile aproape deloc; rădăcinile plantelor mai bătrâne erau puternic fototoxice chiar și atunci când erau scoase din pământ înghețat în decembrie.3839 Fitofotodermatita provocată de plantă era atunci comună la Tromsø vara,40 iar doi voluntari din experimente au dobândit accidental o alergie fotocontact la trei dintre compușii ei.41 În arealul ei natal, un bărbat din sud-estul Turciei a dezvoltat arsuri cu bășici după ce a cosit un câmp în care creștea.42

Artsdatabanken o consideră mai puțin periculoasă din acest punct de vedere decât mai multe dintre rudele ei, remarcând că, de ani de zile, copiii din nord s-au jucat cu ea fără vătămare notabilă.2 Alm le consemnează jocurile: sarbacane tăiate din tulpinile goale, trăgând mazăre sau boabe de scoruș, care lăsau răni în jurul gurii; pistoale cu apă; săbii; ascunzători în tufe, unde mirosul plantei acoperea mirosul de tutun; și binocluri prefăcute care lăsau inele dureroase în jurul ochilor.4

Combatere și lege

Norvegia a pus specia pe lista ei neagră în 2007 și a clasificat-o drept risc foarte ridicat din 2012. Din 2016, importul, eliberarea și vânzarea ei sunt interzise conform regulamentului privind organismele alogene.4323 Uniunea Europeană a adăugat-o pe lista ei de specii alogene invazive de interes pentru Uniune în 2016.31 Municipalitatea Tromsø o consideră printre cele mai dificile plante alogene: proprietarii pot păstra plantele pe care le au, dar nu trebuie să le lase să se răspândească, să planteze altele noi sau să facă schimb de sămânță.44

Un studiu publicat în 2017 a constatat că municipalitatea combătea planta doar sporadic, din lipsă de personal și bani, ca parte a cosirii ei de rutină a marginilor de drum, parcurilor și cimitirelor. Nu avea nicio putere asupra terenului privat, iar oficialii ei nu credeau că planta putea fi eradicată de pe insula Tromsø.14 Un sondaj al proprietarilor de teren de pe insulă din 2012 a constatat că 38% credeau că plantele lor veniseră de pe parcelele vecine. Întrebați ce făceau cu ce tăiau, 44% au spus că îl compostau pe loc, iar 32% că îl lăsau pe sol.14

Remediile casnice au inclus pășunatul cu oi la începutul primăverii, tăierea tulpinilor florifere, săpatul și, mai presus de toate, sarea de la fabricile de pește, uneori fiartă; s-au încercat și motorină, benzină, parafină, clorură de amoniu și lapte acru.4 Cosirea de două-trei ori pe sezon a eșuat în nordul Norvegiei: tufele au devenit mai dese, iar unele plante au înflorit oricum.21 Săparea plantelor sub punctul de creștere, repetată în fiecare an pe insulele din largul Tromsøului, a luat circa 70 de ore de muncă pe hectar în primul an și 3 ore în al patrulea (vezi Combatere § Tăierea rădăcinii).17 Un nematod cu chisturi care atacă planta în Iran a fost sugerat pentru combatere biologică, dar n-a fost niciodată testat.2521

Alm a numit eradicarea în nordul Norvegiei de neconceput, fie și numai din cauza costului.4 Evaluarea națională din 2018 n-a găsit nicio posibilitate pentru asta în actuala interglaciară;8 cea din 2023 a considerat eradicarea locală posibilă, pe insule mici de exemplu, dar scumpă și care necesită multă muncă.2 În 2007, Direcția pentru Managementul Naturii a acordat 50 000 de coroane unei organizații de mediu pentru campania împotriva plantei.43

În cultură

La Tromsø, toată lumea cunoaște planta, inclusiv oameni care altfel ignoră plantele, iar ea e fie iubită, fie urâtă.4 Unii locuitori o consideră un simbol al orașului și o sursă de identitate locală.14 Centrul de activități pentru bătrâni al orașului se numește Heracleum; o revistă școlară numită Tromsøpalmen rulează din 1990; iar Festivalul Internațional de Film de la Tromsø acordă premii cu același nume.4 În 2025, Palmierul din Tromsø al festivalului pentru cel mai bun scurtmetraj din programul lui „Filme din Nord” a mers la In My Hand, iar un Palmier din Tromsø pentru cel mai bun lungmetraj a fost acordat pentru prima dată.45

Încercările de eradicare au atras scrisori către ziare care numeau planta parte din sufletul și identitatea orașului. S-a propus o societate a prietenilor ei, și la fel înlocuirea renului de pe stema orașului cu ea. Unii autori neagă că seva face vreun rău, citând generații de copii la joacă, iar unul a susținut că planta era nativă, supraviețuind erei glaciare în peșteri de pe insula Tromsø.4 Când prințul moștenitor Haakon s-a căsătorit în 2001, o plantă vie, sau un pahar gravat cu una, a fost sugerată drept cadoul orașului. Umbelele apar în modelul costumului popular din Tromsø.414

Tulpinile și umbelele moarte sunt un subiect preferat al fotografiilor de iarnă și un motiv pentru bijuterii și decorațiuni, iar din tulpini se fac fluiere. Muzeul de Artă al Norvegiei de Nord deține Log, o sculptură de Stuart Frost făcută în întregime din inele tăiate din tulpinile goale.4 Artiștii Asociației de Artă din Tromsø au invitat cândva publicul să guste o supă făcută din plantă.14

Alm a folosit planta ca să argumenteze că societățile moderne, urbane, continuă să creeze folclor vegetal: cele vreo douăzeci de nume ale ei și toate întrebuințările și obiceiurile ei au apărut în mai puțin de 180 de ani, majoritatea după 1900.4

Vezi și

Footnotes

  1. Aʿlam, H. (2001). “Golpar”. Encyclopædia Iranica. XI (1): 96–97. ↩ ↩2 ↩3 ↩4 ↩5 ↩6 ↩7

  2. Alm, T.; Hegre, H.; Solstad, H.; Fløistad, I. S.; Pedersen, O.; Schei, F. H.; Vandvik, V.; Vollering, J.; Westergaard, K. B.; Skarpaas, O. (2023). “Tromsøpalme Heracleum persicum: vurdering av økologisk risiko”. Fremmedartslista 2023. Trondheim: Artsdatabanken. Retrieved 26 September 2026. ↩ ↩2 ↩3 ↩4 ↩5 ↩6 ↩7 ↩8 ↩9 ↩10 ↩11 ↩12 ↩13

  3. Klima- og miljødepartementet. Forskrift om fremmede organismer (FOR-2015-06-19-716), Annex I. Lovdata. ↩ ↩2

  4. Alm, T. (2013). “Ethnobotany of Heracleum persicum Desf. ex Fisch., an invasive species in Norway, or how plant names, uses, and other traditions evolve”. Journal of Ethnobiology and Ethnomedicine. 9: 42. doi:10.1186/1746-4269-9-42. ↩ ↩2 ↩3 ↩4 ↩5 ↩6 ↩7 ↩8 ↩9 ↩10 ↩11 ↩12 ↩13 ↩14 ↩15 ↩16 ↩17 ↩18 ↩19 ↩20 ↩21 ↩22 ↩23 ↩24 ↩25 ↩26

  5. Nielsen, C.; Ravn, H. P.; Nentwig, W.; Wade, M., eds. (2005). The Giant Hogweed Best Practice Manual: Guidelines for the management and control of an invasive weed in Europe. Hørsholm: Forest & Landscape Denmark. ISBN 87-7903-209-5. ↩ ↩2 ↩3 ↩4 ↩5

  6. Amiri, M. S.; Joharchi, M. R. (2013). “Ethnobotanical investigation of traditional medicinal plants commercialized in the markets of Mashhad, Iran”. Avicenna Journal of Phytomedicine. 3 (3): 254–271. PMC4075713. ↩

  7. Slow Food Foundation for Biodiversity. “Golpar”. Ark of Taste. Retrieved 26 September 2026. ↩ ↩2 ↩3

  8. Elven, R.; Hegre, H.; Solstad, H.; Pedersen, O.; Pedersen, P. A.; Åsen, P. A.; Vandvik, V. (2018). “Heracleum persicum, vurdering av økologisk risiko”. Fremmedartslista 2018. Artsdatabanken. ↩ ↩2

  9. International Plant Names Index. Heracleum persicum Desf. ex Fisch., C.A.Mey. & Avé-Lall., Index Seminum (St Petersburg) 7: 50 (1841); H. persicum hort. ex Desf., Catalogus Plantarum Horti Regii Parisiensis, ed. 3: 452 (1832). Retrieved 26 September 2026. ↩ ↩2 ↩3

  10. Desfontaines, R. (1829–1832). Catalogus plantarum horti regii parisiensis. 3rd ed., with Additamenta. Paris. ↩ ↩2

  11. Fischer, F. E. L.; Meyer, C. A.; Avé-Lallemant, J. L. E. (1841). Index septimus seminum, quae hortus botanicus imperialis Petropolitanus pro mutua commutatione offert. St Petersburg. p. 50. ↩ ↩2

  12. Jahodová, Š.; Trybush, S.; Pyšek, P.; Wade, M.; Karp, A. (2007). “Invasive species of Heracleum in Europe: an insight into genetic relationships and invasion history”. Diversity and Distributions. 13 (1): 99–114. doi:10.1111/j.1366-9516.2006.00305.x. ↩ ↩2 ↩3

  13. Christy, W., Jun. (1837). “Notes of a voyage to Alten, Hammerfest, &c.”. The Entomological Magazine. 4: 462–483. ↩ ↩2 ↩3

  14. Meier, S.; Taff, G. N.; Aune, J. B.; Eiter, S. (2017). “Regulation of the invasive plant Heracleum persicum by private landowners in Tromsø, Norway”. Invasive Plant Science and Management. 10 (2): 166–179. doi:10.1017/inp.2017.11. ↩ ↩2 ↩3 ↩4 ↩5 ↩6 ↩7

  15. Artsdatabanken. Tromsøpalme Heracleum persicum Desf. ex Fisch., C.A.Mey. & Avé-Lall. Taxon page (scientific name ID 100328). Retrieved 26 September 2026. ↩ ↩2

  16. Mustafavi, S. H.; Abbasi, A.; Morshedloo, M. R.; Pateiro, M.; Lorenzo, J. M. (2022). “Essential oil variability in Iranian populations of Heracleum persicum Desf. ex Fischer: a rich source of hexyl butyrate and octyl acetate”. Molecules. 27 (19): 6296. doi:10.3390/molecules27196296. ↩ ↩2

  17. Sundberg, S. (2016). Heracleum persicum – tromsöloka. Artfaktablad. Uppsala: ArtDatabanken, SLU. ↩ ↩2 ↩3 ↩4 ↩5 ↩6

  18. Miljøstyrelsen (2022). Faktaark for invasive arter: Hårfrugtet bjørneklo (Heracleum persicum). Prepared by DCE, Aarhus University. ↩ ↩2

  19. EPPO Global Database. “Heracleum persicum (HERPE)”. Retrieved 26 September 2026. ↩

  20. Fremstad, E.; Grundt, H. H. (2012). Tromsøpalme Heracleum persicum. Artsdatabankens faktaark 243. Trondheim: Artsdatabanken. ↩ ↩2 ↩3

  21. Rijal, D. P. (2015; last modified 2019). “Heracleum persicum (Persian hogweed)”. CABI Compendium. Datasheet 120209. doi:10.1079/cabicompendium.120209. ↩ ↩2 ↩3 ↩4 ↩5 ↩6 ↩7

  22. EPPO (2026). “EPPO Datasheet: Heracleum mantegazzianum, Heracleum sosnowskyi and Heracleum persicum”. EPPO Bulletin. 56 (1): 108–119. doi:10.1111/epp.70049. ↩ ↩2 ↩3

  23. Sefidkon, F.; Dabiri, M.; Mohammad, N. (2002). “Analysis of the oil of Heracleum persicum L. (leaves and flowers)”. Journal of Essential Oil Research. 14 (4): 295–297. doi:10.1080/10412905.2002.9699860. ↩

  24. Sefidkon, F.; Dabiri, M.; Mohammad, N. (2004). “Analysis of the oil of Heracleum persicum L. (seeds and stems)”. Journal of Essential Oil Research. 16 (4): 296–298. doi:10.1080/10412905.2004.9698725. ↩

  25. Rijal, D. P.; Alm, T.; Jahodová, Š.; Stenøien, H. K.; Alsos, I. G. (2015). “Reconstructing the invasion history of Heracleum persicum (Apiaceae) into Europe”. Molecular Ecology. 24 (22): 5522–5543. doi:10.1111/mec.13411. ↩ ↩2 ↩3 ↩4 ↩5 ↩6 ↩7 ↩8 ↩9 ↩10 ↩11 ↩12

  26. Scheffer, J. J. C.; Hiltunen, R.; Aynehchi, Y.; von Schantz, M.; Baerheim Svendsen, A. (1984). “Composition of essential oil of Heracleum persicum fruits”. Planta Medica. 50 (1): 56–60. doi:10.1055/s-2007-969621. ↩

  27. Radjabian, T.; Salimi, A.; Rahmani, N.; Shockravi, A.; Mozaffarian, V. (2013). “Essential oil composition of some wild populations of Heracleum persicum Desf. ex Fischer growing in Iran”. Journal of Essential Oil Bearing Plants. 16 (6): 841–849. doi:10.1080/0972060X.2013.862078. ↩

  28. Hajhashemi, V.; Sajjadi, S. E.; Heshmati, M. (2009). “Anti-inflammatory and analgesic properties of Heracleum persicum essential oil and hydroalcoholic extract in animal models”. Journal of Ethnopharmacology. 124 (3): 475–480. doi:10.1016/j.jep.2009.05.012. ↩

  29. USDA APHIS Plant Protection and Quarantine (May 1995). “Heracleum mantegazzianum Sommier & Levier: giant hogweed, golpar”. Fact sheet FACTS-38, after Westbrooks, R. G. (1991). Federal Noxious Weed Inspection Guide. ↩ ↩2

  30. Gucker, C. L. (2009). “Heracleum mantegazzianum”. In: Fire Effects Information System. U.S. Department of Agriculture, Forest Service, Rocky Mountain Research Station. doi:10.2737/FEIS-species-review-HERMAN. ↩

  31. Commission Implementing Regulation (EU) 2016/1141 of 13 July 2016 adopting a list of invasive alien species of Union concern. Official Journal of the European Union L 189: 4. ↩ ↩2

  32. Ozerova, N. A.; Krivosheina, M. G. (2018). “Patterns of secondary range formation for Heracleum sosnowskyi and H. mantegazzianum on the territory of Russia”. Russian Journal of Biological Invasions. 9 (2): 155–162. doi:10.1134/S2075111718020091. ↩

  33. Falahati-Anbaran, M.; Rijal, D. P.; Lundemo, S.; Alsos, I. G.; Stenøien, H. K. (2021). “Disentangling the genetic origin of Heracleum persicum (Apiaceae) in Europe: multiple introductions from multiple source populations”. Biological Invasions. 23 (12): 3871–3890. doi:10.1007/s10530-021-02618-0. ↩

  34. Alm, T. (2015). “Plant species introduced by foreigners according to folk tradition in Norway and some other European countries: xenophobic tales or not?”. Journal of Ethnobiology and Ethnomedicine. 11: 72. doi:10.1186/s13002-015-0056-9. ↩

  35. Rijal, D. P.; Alm, T.; Nilsen, L.; Alsos, I. G. (2017). “Giant invasive Heracleum persicum: friend or foe of plant diversity?”. Ecology and Evolution. 7 (13): 4936–4950. doi:10.1002/ece3.3055. ↩

  36. Myrås, H.; Junttila, O. (1981). “Interaction between Heracleum laciniatum and some other plants”. Holarctic Ecology. 4 (1): 43–48. doi:10.1111/j.1600-0587.1981.tb00979.x. ↩

  37. Junttila, O. (1976). “Allelopathic inhibitors in seeds of Heracleum laciniatum”. Physiologia Plantarum. 36 (4): 374–378. doi:10.1111/j.1399-3054.1976.tb02259.x. ↩

  38. Kavli, G.; Raa, J.; Johnson, B. E.; Volden, G.; Haugsbø, S. (1983). “Furocoumarins of Heracleum laciniatum: isolation, phototoxicity, absorption and action spectra studies”. Contact Dermatitis. 9 (4): 257–262. doi:10.1111/j.1600-0536.1983.tb04386.x. ↩

  39. Kavli, G.; Volden, G.; Midelfart, K.; Krokan, H.; Prytz, J. O.; Haugsbø, S. (1983). “In vivo and in vitro phototoxicity of different parts of Heracleum laciniatum”. Contact Dermatitis. 9 (4): 269–273. doi:10.1111/j.1600-0536.1983.tb04388.x. ↩

  40. Kavli, G.; Midelfart, K.; Volden, G.; Krokan, H. (1983). “Photochemical reactions of Heracleum laciniatum: influence of dimethyl sulphoxide and corticosteroids”. British Journal of Dermatology. 109 (Suppl. 25): 137–140. doi:10.1111/j.1365-2133.1983.tb06826.x. ↩

  41. Kavli, G.; Volden, G.; Raa, J. (1982). “Accidental induction of photocontact allergy to Heracleum laciniatum”. Acta Dermato-Venereologica. 62 (5): 435–438. doi:10.2340/0001555562435438. ↩

  42. An, İ. (2019). “Phytocontact dermatitis due to Heracleum persicum”. Türkiye Klinikleri Journal of Dermatology. 29 (3): 138–140. doi:10.5336/dermato.2017-58532. ↩

  43. Nordheim, F. G. (10 July 2007). “Tromsøpalmen skal bekjempes”. NRK Troms og Finnmark. ↩ ↩2

  44. Tromsø kommune. “Fremmede arter i Tromsø”. Retrieved 26 September 2026. ↩

  45. Nordisk Film & TV Fond (21 January 2025). “It’s a wrap for this year’s Tromsø International Film Festival”. ↩

Acest articol este o traducere a articolului în engleză, revizia 1836.

Categorii

Vezi sursa pentru Brânca-ursului persană

Editarea este suspendată în timpul sezonului de răspândire a semințelor. Puteți vedea și copia sursa acestei pagini.

În alte limbi

Hogweed.org este deținută în comun în 17 limbi. Fiecare ediție este tradusă din cea în engleză.

English Persian hogweed
Deutsch Persischer Bärenklau
Français Berce de Perse
Español Golpar
Italiano Panace persiano
Português Branca-ursina-da-Pérsia
Polski Barszcz perski
Nederlands Perzische berenklauw
Română Brânca-ursului persană
Ελληνικά Περσικό ηράκλειο
Čeština Bolševník perský
Svenska Tromsöloka
Magyar Perzsa medvetalp
Dansk Hårfrugtet bjørneklo
Suomi Persianjättiputki
Norsk bokmål Tromsøpalme
Русский Борщевик персидский